Esarfa Capitolul III Drumul

Drumul parca nu se mai termina. Stanga, dreapta, stanga si iar dreapta...prin cartier. Erau stradute pe care nu le mai vazuse niciodata desi statea prin zona. Muzica era mult prea tare. Probabil Gabi s-a gandit ca daca va da muzica tare in masina Dany o sa intre in atmosfera. Liza, cea mai buna prietena a ei, care se hotarase si ea in cele din urma sa onoreze cu prezenta incerca sa fredoneze printre dinti melodiile ce rulau in timp ce se indreptau spre locatie si nu prea ii iesea, iar asta nu pentru ca nu era amuzant, ci doar pentru ca pe Dany o enerva la culme veselia generala din jurul ei.
Odata ajunsi, se dau toti trei jos din masina. Aerul destul de rece ii face pielea de gaina si prin minte ii trece jacheta pe care a uitat sa si-o ia din cuier inainte sa plece.
Un local destul de mititel. Intra, urca niste trepte in spirala si se bucura ca nu si-a lut pantofii cu toc. Din fericire era incaltata cu niste balerini maro, foarte comozi. Oricum nu avea de gand sa danseze. Planuia sa stea umpic din politete si apoi sa plece cu pretextul ca a doua zi trebuia sa se trezeasca foarte devreme.
Sala, o incapere portocalie, destul de spatioasa cu mese si scaune pe marginea ei (ca la nunta), un bar si o toaleta. Singurul lucru care i se pare amuzant si placut erau perdelele prinse cu niste fluturasi de diferite culori. Era innebunita dupa fluturi!
"Gaby, hai vino si ajuta-ma sa aranjez mesele, sa pun pahare si farfurii si ceva de rontait!"
Of, daca ar fi stiut ca vine cu 100 de ani inainte sa vina ceilalti isi mai lua o ora pentru a se aranja. Dar oricum nu o intersa asa de mult cum arata si o ora in plus probabil nu ar fi facut-o sa fie (mai) draguta, asa ca se apuca sa aseze cu stoicism farfuriile, paharele, sucurile si gustarile. Intre timp muzica devine din ce in ce mai tare...iar apoi o asteptare de-a dreptul insuportabila.

Esarfa Capitolul II - Inceputul Inceputurilor

O singura zi. Totul se poate intampla intr-o singura zi. Ultima tigara pe care ai fumat-o in asteptarea fericirii. O zi in care iti iei la revedere de la cineva, spui adio si nu te mai uiti in urma. Inceputurile sunt bune mai ales atunci cand sunt necesare. Dragostea apare atunci cand te astepti cel mai putin.
"Dany...Trezestete!"
Telefonul suna de ore in sir. 37 de apeluri pierdute. Era Gabi.
"Ce faci? Te-ai gandi? Vi in seara asta?...Alo...Mai esti?"
Pierduta intre vis si realitate, nu are idee de ce a raspuns la telefon. Putea sa il lase sa sune de inca 37 de ori. Oricum nu ii pasa...
"Buna, am adormit si se pare ca nu am reusit sa ma trezesc. Nu cred ca vin. Imi pare rau. Oricum distractie placuta!"
"Of, ok, cum vrei!"- tonul.
In sfarsit, liniste.
Dar nu dureaza mult si usa de la camera sa deschide. Jaluzelele trase nu lasa lumina sa patrunda in camera. E aproape intuneric, doar o luminita rosiatica patrunde si da o senzatie morbida. Aerul e statut, arata ca o camera in care cineva zace de zile in sir.
"Iar ai adormit? Toata ziua dormi. Esti tanara, ar trebui sa ai rezistenta. Nu e normal sa zaci asa in fiecare zi. De cand l-ai cunoscut pe ala, tot timpul stai si suferi. Nimic nu mai faci. Nici macar nu mai iesi pe afara."
"Da mama, stiu. Haide, inchide usa ca vreau sa mai dorm o ora."
"Poftim? Nici gand."
Aerul rece din cealalta parte a casei incepe sa patrunda in camera. Ii inunda plamanii si simte nevoia sa fumeze o tigara. Isi aduce aminte ca de o saptamana tot chiuleste si nu a mai iesit deloc. Aerul ii aduce aminte de asta si aproape regreta ca nu a mai iesit de o saptamana din casa. Dar cum ai ei nu stiu ca ea fumeaza, inghite in sec si planuieste o escapada pana la magazin ca sa fumeze o tigara intre blocuri. E nevoasa, e sacaita si vrea sa scape de toata lumea. Ce bine ar fi sa fie inchisa intr-o camera cu pereti albi unde linistea dainuieste ore, zile poate saptamani sau chiar luni. Loc in care poate uita, in care se poate vindeca de atata venin si amaraciune.
"Te-am auzit vorbind la telefon, asta bineinteles fara sa vreau. Era cumva Gabi?"
"Da, din pacate."
"Azi parca era ziua lui nu? Cumva da petrecere?"
"Bineinteles. Asa sunt oamenii care se simt norocosi ca s-au nascut."
"Am sa ma prefac ca nu am auzit asta. Si te duci?"
"NU."
"Ba da. Te anunt ca ai o ora la dispozitie. Suna-l sa te ia mai in colo. Pana atunci iti sugerez sa te duci sa te imbraci, machezi si sa iti faci parul. Si nu, nu ai cale de intoarcere."
Usa se tranteste si aerul care a patruns in camera o face sa deschida ochii de-a binelea. Acum ramasa singura nu trebuie sa se mai prefaca ca ii este somn si ca face eforturi extraordinare ca sa fie macar semitreaza. Nu, era treaza de-a binelea.
Imagini vechi i se perinda prin minte. Munte, multi oameni, tratamente si...el. El...de ce el? Idioata. Se cunoasteau de 4 ani. De aproape un an erau impreuna. Suspinase atata timp dupa el, incat atunci cand a reusit sa ii deschida ochii...An de an o alta, niciodata ea. Distanta, reactiile exagerate, focurile de artificii care intotdeauna se stingeau repede i-au lasat in cele din urama un gust amar.
Cu o saptamana in urma ii spusese ca el nu mai suporta. Nu mai pot fi impreuna. Intelegi?...NU mai pot fi impreuna. Motivele sunt multe, sunt destule, dar ea iesea sifonata, ranita si singura. Oare chiar il iubea?
Ieri s-au impacat. Astepta momentul potrivit sa ii dea ea lovitura de gratie, nicidecum el.
Aproape disperata sa scape de gandurile ce i-au distrus un an din viata, se ridica din pat si o ora mai tarziu era in masina lui Gabi. In minte inca ii rasunau cuvintele mamei: "Dute draga mea, asa...cine stie pe cine ai sa cunosti acolo!". Ce tampenie, tampenie, tampenie, tampenie!

Esarfa- Capitolul I - Inceputuri

O luniste ce se scufunda intr-un murmur adanc. Studentii tocmai isi preiau locul in banci petru urmatorul curs. Profesorul asteapta cu nerabdare inceperea torturii, a demonstratiei de azi. Oare pe cine va mai face sa isi deschida ranile…?
“Dragii mei…astazi dupa cum bine stiti vom atinge un punct foarte important din viata noastra. Cei care vor participa intens la acest curs vor fi recompensati cu foarte multa recunostinta din partea mea. Trecand la lucruri mult mai interesante, haideti sa vorbin despre DRAGOSTE. Ce este dragostea?...Haideti, nu va inghesuiti…vreau sa aflu parerile voastre…”
“Dragostea este…aaa…stiti citatul acela din Biblie…nu imi aduc aminte exact…”
“Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste…bla bla bla…ma indoiesc ca asta crezi tu ca este cu adevarat dragostea.”
“Domnule Profesor, ideea e ca suntem tineri asa cum ati zis si dumneavoastra…poate nu suntem destul de “intelepti” incat sa ne dam cu parerea.”
“Domnisoara Petre, daca nu doriti sa fiti "activa" la acest curs nu va obliga nimeni…puteti sa parasiti si sala din partea mea. Totusi prefer sa nu faceti comentarii inutile. Acum, cine m…”
Totul suna atat de stupid. Atat de in ceata, parca sunt niste marionete. Niste clovni care incearca sa atraga atentia publicului, zambet fals, hane ridicole, comportament aiurea. Cine naiba a mai creeat si gluma asta de lume.
“Sa inteleg ca dragostea este alegerea noastra? Ca noi ne alegem de cine ne indragostim? Atunci asa presupusa chimie unde e? Adica daca eu pot alege dagostea asa cum tu ti-ai ales adidasii acestia si domnisoara Petre tunsoarea periuta, unde mai e tot farmecul?”
“Trebuie sa recunosc ca mi-ati captat atentia domn' profesor.”
In coltul gurii tuturor s-a ivit un zambet parsiv…gluma se pare ca a prins…
“In ce sens Domnisoara?”
“In sensul ca tunsoarea mea este la moda anul acesta.” Un murmur de satisfactie se aude in clasa…spectatorii apreciaza.
“Dar pentru mine totusi nu are nici o relevanta asta…probabil la anul ma veti vedea la fel, periuta si in plus parul creste. Tunsoarea nu a fost decizia mea…ci a “modei” si cu toate astea sunt multumita de ea, problema nu este parul, problema este decizia pe care o luam noi si care este ireversibila de cele mai multe ori.”
“In ce sens?”In timp ce isi desface esarfa de la gat, se ridica din banca, se apropie de catedra, cere aprobarea impertinenta de a se sprijini de ea…o primeste sau nu, ea oricum avea de gand sa ramana acolo. Totul decurge ca si cum ar fi ceva natural. Poate stapaneste talentul de a domina sau poate doar cearcanele vinetii si venele exagerat de iesite in afara ii creeaza profesorului o stare de mila.Era prima oara cand isi dadea jos esarfa de la gat. Esarfa care lasa acum loc unui bandaj care probabil acoperea o rana, o rana inca deschisa…
“Dragostea inseamna NIMIC. Oamenii se nasc si mor singuri. Se nasc cu nimic si mor cu nimic…si pana la urma au totul. Si da, dragostea este o alegere. Nu in ceea ce prievste pe cine alegi sa iubesti ci in ceea ce priveste pastrarea ei. Stiu ca maine pot muri…daca chimoterapia mi-a distrus tot ce am in mine, nu mai am decat ultima rasuflare. Nu mai am decat sa ma aleg cu totul. De ce? Pentru ca atunci cand am aflat ca o sa mor, poate mai repede, am ales sa merg mai departe avand totul…copacii, soarele, luna, stelele, marea…dar pana si azi dupa ce am renuntat la dragoste pentru imaginea adevaratului meu “eu”, pentru imaginea frumusetii mele de odinioara, inca imi doresc sa dispara totul si sa raman in liniste si cu nimic. Nu imi pasa daca pentru mine nu mai rasare soarele sau nu mai apare luna pe cer impreuna cu stelele, daca acum as iesi pe usa facultatii si as da de el…Asta inseamna adevarata dragoste. Sa fii gata sa renununti la tot pentru nimic, la copaci, mare, cer, amintirea ta.”
Pentru prima data de cand simtise boala in corpul ei a incetat sa zambeasca, dar asta doar pentru o fractiune de secunda. Cu toate astea a avut senzatia ca a vorbit ore intregi. Imagini peste imagini au reaparut, amintiri ingropate de mult. Acum surade. Clasa se goleste treptat intr-un murmur continuu. Zambeste dinnou…si o melodie se aude de departe…"It's a new day"...nanana. Isi recupereaza de pe banca esarfa…simte nevoia sa si-o puna la loc, dar se razgandeste. Astazi a dat totul pentru nimic si cu toate astea afara este inca soare, cu siguranta luna va apare la noapte, cerul va fi plin de stele, iar el ii zambeste de pe banca din fata facultatii.
“Ai intarziat…”
“Da, stiu, dar a meritat!”

Ceva ce seamana cu o amintire

De 1 Mai muncitoresc am ales sa nu plec la mare. Prea mult zgomot, prea multa agitatie si in ciuda dragostei mele eterne fata de ochiul albastru am ales sa plec la munte. Am vrut sa savurez clipe linistite si pline de amintiri placute.

Busteniul este unul dintre putinele lucruri unice pentru mine. Ma leaga atat de multe...Acolo am invatat ce inseamna sa te descurci singur, sa fi departe de casa, de prieteni, rude, frati. Am reusit sa imi creez o independenta a mea, sa devin un alt om, unul mult mai responsabil si mai echilibrat. Am dat curs unor prietenii trainice care ne aduc in fata peripetii si intamplari amuzante. Am trecut printr-o gama intreaga de sentimente, dorul de casa, dorul de Busteni, dorul de vechii si noii prieteni pe care mii facusem, foametea acuta, orele in care asteptam sa vina ora mesei, lipsa banilor uneori pentru ca ii cheltuiam nechibzuit, tentativele nostre de a pleca din acel sanatoriu si a cutreiera munti sau alte orase care se aflau in apropiere fara supraveghetor si nu in ultimul rand sfarsiturile de saptamana in care vreunul dintre noi primea un pachet cu mancare de acasa ca sa il imparta cu tot sanatoriul sau vizita rara a cate unui parinte care facea gratare si salate sau cartofi prajiti pentru un batalion intreg. Podul de pe care voiam toti sa ne "aruncam" atunci cand ii initiam pe cei care noi veniti, cand de fapt ii faceam semne disperate celui care conducea trenul sa clacsoneze urcandune pe zidul podului si faimoasa poienita unde mergeam ori sa facem plaja, ori sa jucam un fotbal sau unele dintre noi fetele sa se holbeze la fotbalistii care uneori isi faceau aparitia la antrenament acolo.

Asa ca am luat hotararea ca la sf lunii aprilie sa ma sui in tren cu al meu iubit si sa ii arat o bucata din viata mea, o bucata de 4 ani de zile in care am stat vara de vara acolo. I-am aratat toate locurile care imi starneau amintiri, i-am povestit intamplari amuzante, dar si triste, i-am spus cat de multe lucruri ma leaga de acel loc.

Mi-am vizitat fostele supraveghetoare si am constatat ca dupa ce s-a terminat generatia noastra, o generatie abundenta de altfel, doamnele s-au asezat la casa lor, si-au intemeiat familii sau sunt pe cale sa o faca. O isterie totala si un val ce loveste. Ma bucur nespus pentru ele, si-au gasit fericirea.

Desi nimic nu mai pare ca inainte si e mult prea liniste, zilele astea cat am fost plecata am trait un cu totul alt sentiment fata de locul acesta. Din zumzetul si rumoarea ce m-a urmarit ani de zile am gasit o liniste cutremurator de dulce si placuta. Nu stiu daca insotitorul meu este de vina sau pur si simplu m-am schimbat, dar cu totul alta atmosfera m-a cuprins.

M-am intors schimbata din foarte multe puncte de vedere si cine stie cunoaste. Insa lasand la o parte Busteniul, ma refer acum la locurile simbolice din viata noastra, la noi si ce putem face sa nu dam uitatrii ce am fost ca sa ne dam seama ce suntem, astfel va invit sa povestiti despre locurile vechi si pline de amintiri, ce va leaga de ele si ce sentimente va starnesc.

Bum

Si da...am revenit...sau mai de graba tocmai ce mi-am mai revenit.
Astazi am fost la o plimbare prin parc cu rolele. Am convenit ca eu si jumatatea mea sa ne intalnim pe dupa-amiaza si sa ne petrecem timpul facand putina miscare. Am fost foarte fericita cand a acceptat propunerea mea. Acum un an imi luasem o pereche de role destul de bunicele dar nu le folosisem pentru ca nu ma mai tineam chiar asa de bine ca in tinerete. M-am gandit...ce naiba...ce poate sa mi se intample?
Asa ca ne-am intalnit. Intamplarea face ca a trebuit sa mergem pana la el sa isi schimbe perechea de role pe care o purta pentru ca il jenau, strangeau [traieste pe picior mare omul meu]. Proasta idee.
Ajungem...totul in regula. Inca imi tremurau picioarele de emotii. Tot timpul mergeam cu frica sa nu cad. A urcat la el iar eu din lene m-am oferit sa il astept in scara blocului si sa fumez linistita o tigara pana se intoarce el. Zis si facut. Insa cand sa ma ridic...
ZBANG si BUM. Nu o sa va vina sa credeti, dar am intrat ridicandu-ma de pe trepetele pe care poposeam direct cu capul in cutiile postale. Putin sange, putina durere, o punga de marar de la congelator aplicata pe trepetele din scara blocului in crestetul capului.
Tind sa cred ca jumatatea mea e chiar jumatatea mea. Se pare ca numai noi suntem capabili de astfel de nazbatii. Eu dau cu capul in cutiile postale si el intr-un semn de circulatie. Credeti ca exista vreun cuplu mai dragut ca noi?:))
Nu trebuie sa mai adaug ca au venit doi foarte buni prieteni care s-au stricat de ras si au facut misto de mine [pe buna dreptate...doah], dar asta e...
Partea cea mai proasta este ca am un cucui de toata frumuseatea si ma doare ca naiba. Insa nu pare sa fie ceva foarte grav...Ma rog, ideea e ca mi-am continuat frumos plimbarea cu rolele si ulterior mi-a mai trecut putin si durerea de cap.
Eh, tipic mie...ajung in situatii gen "culmea culmilor", depasesc orice limite posibile. Sunt foarte tru, trebuie sa recunoasteti. :)) [I'm looser baby, so why don't you kill me!!!]

Hello People

Da, acum cu mai mult timp la dispozitie (sau cel putin asa pare sa fie), trasa de urechi de nenumarate ori ca nu scriu mai des pe blog desi cred ca a implinit un anisor si am numai 7 postari, am hotarat sa ii schimb atat look-ul cat si cantitatea de postari. Asa ca stati pe aproape. O sa cititi vrute si nevrute, intamplari si povesti stiintifico fantastice. Oricum, am sa incerc sa fiu cat mai interesanta si am sa incerc sa va captez cu subiecte diverse.
Pe data viitoare, adica cel mai probabil maine seara.

La multi ani!

La multi ani!

Am promis ca voi reveni cat de curand pe blog si ce ocazie mai buna ca asta?
Am promis cuiva drag mie ca voi scrie dinnou, ca imi voi asterne iar gandurile, dar pun pariu ca nu s-a gandit niciodata poate ca ceea ce voi scrie va fi despre el, cea mai minunata persona pe care am cunoscuto si caruia ii datorez ultimii aproape 2 ani din viata mea, cei mai fericiti de altfel. Azi am plecat de la tine, m-am urcat in taxi cu gandul ca nu ti-am spus un la multi ani asa cum imi doream, ascultand holograf impreuna cu taximetrista si fredonand usor niste versuri triste. Asa ca primul lucru la care m-am gandit a fost sa iti scriu ceva. Si stiu ca esti obisnuit ca nimeni sa nu citeasca ceea ce iti scriu, dar de data asta nu va fi asa. Acum vreau sa stie toata lumea ceea ce simt si cat de minunat esti si cat de mult te iubesc. Surpriza!
Cu toate ca astern randurile astea acum pline de trairi intense si amintiri dintre cele mai placute nimeni in afara de noi doi probabil ca nu o sa inteleaga pentru ca asta este povestea noastra. Dar poate nu trairile legate de amintiri sunt importante ci sentimentul care ma copleseste in momentul asta. Sentiment pe care nu pot sa il explic, dar il poti vedea daca te uiti atent.
Doamne, trebuie sa fi nebun sau poate orb sa nu vezi ce persona incredibila esti. Poate de cele mai multe ori nu sunt de accord cu lucrile pe care le faci, dar cu adevarat sunt geloasa pentru ca esti singura persoana care ia viata asa cum este. Nu o complici, nu o simplifici, o iei ca atare si o traiesti asa cum vrei. Indiferent de ce iti spune lumea din jur te cunoasti, te accepti si ii faci si pe cei din jurul tau sa se accepte, ii faci pe ceilalti sa isi aduca aminte ca sunt oameni, ca au defecte, dar in primul rand ca au calitati si ca a gresi nu este ceva rau ci ceva natural. Esti omul care a iertat la viata lui mai mult decat toti ceilalti la un loc, care a avut un cuvand bun de spus cand toti ceilalti au criticat. Esti singurul om care i-a acceptat pe toti asa cum sunt si a oferit totul neconditionat. De te-as fi cunoacut mai devreme…nu as mai fi crezut in partea intunecata a vietii, pentru mine ar fi existat numai binele si fericirea, nu as fi fost transparenta si inexistenta atata timp.
Cu toate ca de cele mai multe ori tu nu simti lucrurile astea trebuie sa intelegi ca sunt adevarate. Ai produs miracole la care nici nu te gandesti si ai avut asupra mea mai ales niste puteri pe care altii nu le-au avut. Ai avut putearea de a schimba viata unui om, de ai schimba viitorul, perspectiva in toate, ai facut ca acest om sa inceapa sa traiasca in adevaratul sens al cuvantului. Si atunci sa nu imi spui ca nu am pentru ce sa iti multumesc pentru ca ar fi o mare greseala. Am pentru ce sa iti multumesc si cu siguranta randurile astea nu sunt de ajuns, dar…
Dar ca sa nu o mai lungesc cred ca nu mai este nevoie sa iti spun cat de mult te iubesc. La multi ani dragul meu!