De 1 Mai muncitoresc am ales sa nu plec la mare. Prea mult zgomot, prea multa agitatie si in ciuda dragostei mele eterne fata de ochiul albastru am ales sa plec la munte. Am vrut sa savurez clipe linistite si pline de amintiri placute.
Busteniul este unul dintre putinele lucruri unice pentru mine. Ma leaga atat de multe...Acolo am invatat ce inseamna sa te descurci singur, sa fi departe de casa, de prieteni, rude, frati. Am reusit sa imi creez o independenta a mea, sa devin un alt om, unul mult mai responsabil si mai echilibrat. Am dat curs unor prietenii trainice care ne aduc in fata peripetii si intamplari amuzante. Am trecut printr-o gama intreaga de sentimente, dorul de casa, dorul de Busteni, dorul de vechii si noii prieteni pe care mii facusem, foametea acuta, orele in care asteptam sa vina ora mesei, lipsa banilor uneori pentru ca ii cheltuiam nechibzuit, tentativele nostre de a pleca din acel sanatoriu si a cutreiera munti sau alte orase care se aflau in apropiere fara supraveghetor si nu in ultimul rand sfarsiturile de saptamana in care vreunul dintre noi primea un pachet cu mancare de acasa ca sa il imparta cu tot sanatoriul sau vizita rara a cate unui parinte care facea gratare si salate sau cartofi prajiti pentru un batalion intreg. Podul de pe care voiam toti sa ne "aruncam" atunci cand ii initiam pe cei care noi veniti, cand de fapt ii faceam semne disperate celui care conducea trenul sa clacsoneze urcandune pe zidul podului si faimoasa poienita unde mergeam ori sa facem plaja, ori sa jucam un fotbal sau unele dintre noi fetele sa se holbeze la fotbalistii care uneori isi faceau aparitia la antrenament acolo.
Asa ca am luat hotararea ca la sf lunii aprilie sa ma sui in tren cu al meu iubit si sa ii arat o bucata din viata mea, o bucata de 4 ani de zile in care am stat vara de vara acolo. I-am aratat toate locurile care imi starneau amintiri, i-am povestit intamplari amuzante, dar si triste, i-am spus cat de multe lucruri ma leaga de acel loc.
Mi-am vizitat fostele supraveghetoare si am constatat ca dupa ce s-a terminat generatia noastra, o generatie abundenta de altfel, doamnele s-au asezat la casa lor, si-au intemeiat familii sau sunt pe cale sa o faca. O isterie totala si un val ce loveste. Ma bucur nespus pentru ele, si-au gasit fericirea.
Desi nimic nu mai pare ca inainte si e mult prea liniste, zilele astea cat am fost plecata am trait un cu totul alt sentiment fata de locul acesta. Din zumzetul si rumoarea ce m-a urmarit ani de zile am gasit o liniste cutremurator de dulce si placuta. Nu stiu daca insotitorul meu este de vina sau pur si simplu m-am schimbat, dar cu totul alta atmosfera m-a cuprins.
M-am intors schimbata din foarte multe puncte de vedere si cine stie cunoaste. Insa lasand la o parte Busteniul, ma refer acum la locurile simbolice din viata noastra, la noi si ce putem face sa nu dam uitatrii ce am fost ca sa ne dam seama ce suntem, astfel va invit sa povestiti despre locurile vechi si pline de amintiri, ce va leaga de ele si ce sentimente va starnesc.
