O singura zi. Totul se poate intampla intr-o singura zi. Ultima tigara pe care ai fumat-o in asteptarea fericirii. O zi in care iti iei la revedere de la cineva, spui adio si nu te mai uiti in urma. Inceputurile sunt bune mai ales atunci cand sunt necesare. Dragostea apare atunci cand te astepti cel mai putin.
"Dany...Trezestete!"
Telefonul suna de ore in sir. 37 de apeluri pierdute. Era Gabi.
"Ce faci? Te-ai gandi? Vi in seara asta?...Alo...Mai esti?"
Pierduta intre vis si realitate, nu are idee de ce a raspuns la telefon. Putea sa il lase sa sune de inca 37 de ori. Oricum nu ii pasa...
"Buna, am adormit si se pare ca nu am reusit sa ma trezesc. Nu cred ca vin. Imi pare rau. Oricum distractie placuta!"
"Of, ok, cum vrei!"- tonul.
In sfarsit, liniste.
Dar nu dureaza mult si usa de la camera sa deschide. Jaluzelele trase nu lasa lumina sa patrunda in camera. E aproape intuneric, doar o luminita rosiatica patrunde si da o senzatie morbida. Aerul e statut, arata ca o camera in care cineva zace de zile in sir.
"Iar ai adormit? Toata ziua dormi. Esti tanara, ar trebui sa ai rezistenta. Nu e normal sa zaci asa in fiecare zi. De cand l-ai cunoscut pe ala, tot timpul stai si suferi. Nimic nu mai faci. Nici macar nu mai iesi pe afara."
"Da mama, stiu. Haide, inchide usa ca vreau sa mai dorm o ora."
"Poftim? Nici gand."
Aerul rece din cealalta parte a casei incepe sa patrunda in camera. Ii inunda plamanii si simte nevoia sa fumeze o tigara. Isi aduce aminte ca de o saptamana tot chiuleste si nu a mai iesit deloc. Aerul ii aduce aminte de asta si aproape regreta ca nu a mai iesit de o saptamana din casa. Dar cum ai ei nu stiu ca ea fumeaza, inghite in sec si planuieste o escapada pana la magazin ca sa fumeze o tigara intre blocuri. E nevoasa, e sacaita si vrea sa scape de toata lumea. Ce bine ar fi sa fie inchisa intr-o camera cu pereti albi unde linistea dainuieste ore, zile poate saptamani sau chiar luni. Loc in care poate uita, in care se poate vindeca de atata venin si amaraciune.
"Te-am auzit vorbind la telefon, asta bineinteles fara sa vreau. Era cumva Gabi?"
"Da, din pacate."
"Azi parca era ziua lui nu? Cumva da petrecere?"
"Bineinteles. Asa sunt oamenii care se simt norocosi ca s-au nascut."
"Am sa ma prefac ca nu am auzit asta. Si te duci?"
"NU."
"Ba da. Te anunt ca ai o ora la dispozitie. Suna-l sa te ia mai in colo. Pana atunci iti sugerez sa te duci sa te imbraci, machezi si sa iti faci parul. Si nu, nu ai cale de intoarcere."
Usa se tranteste si aerul care a patruns in camera o face sa deschida ochii de-a binelea. Acum ramasa singura nu trebuie sa se mai prefaca ca ii este somn si ca face eforturi extraordinare ca sa fie macar semitreaza. Nu, era treaza de-a binelea.
Imagini vechi i se perinda prin minte. Munte, multi oameni, tratamente si...el. El...de ce el? Idioata. Se cunoasteau de 4 ani. De aproape un an erau impreuna. Suspinase atata timp dupa el, incat atunci cand a reusit sa ii deschida ochii...An de an o alta, niciodata ea. Distanta, reactiile exagerate, focurile de artificii care intotdeauna se stingeau repede i-au lasat in cele din urama un gust amar.
Cu o saptamana in urma ii spusese ca el nu mai suporta. Nu mai pot fi impreuna. Intelegi?...NU mai pot fi impreuna. Motivele sunt multe, sunt destule, dar ea iesea sifonata, ranita si singura. Oare chiar il iubea?
Ieri s-au impacat. Astepta momentul potrivit sa ii dea ea lovitura de gratie, nicidecum el.
Aproape disperata sa scape de gandurile ce i-au distrus un an din viata, se ridica din pat si o ora mai tarziu era in masina lui Gabi. In minte inca ii rasunau cuvintele mamei: "Dute draga mea, asa...cine stie pe cine ai sa cunosti acolo!". Ce tampenie, tampenie, tampenie, tampenie!
vineri, 12 iunie 2009
Esarfa- Capitolul I - Inceputuri
O luniste ce se scufunda intr-un murmur adanc. Studentii tocmai isi preiau locul in banci petru urmatorul curs. Profesorul asteapta cu nerabdare inceperea torturii, a demonstratiei de azi. Oare pe cine va mai face sa isi deschida ranile…?
“Dragii mei…astazi dupa cum bine stiti vom atinge un punct foarte important din viata noastra. Cei care vor participa intens la acest curs vor fi recompensati cu foarte multa recunostinta din partea mea. Trecand la lucruri mult mai interesante, haideti sa vorbin despre DRAGOSTE. Ce este dragostea?...Haideti, nu va inghesuiti…vreau sa aflu parerile voastre…”
“Dragostea este…aaa…stiti citatul acela din Biblie…nu imi aduc aminte exact…”
“Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste…bla bla bla…ma indoiesc ca asta crezi tu ca este cu adevarat dragostea.”
“Domnule Profesor, ideea e ca suntem tineri asa cum ati zis si dumneavoastra…poate nu suntem destul de “intelepti” incat sa ne dam cu parerea.”
“Domnisoara Petre, daca nu doriti sa fiti "activa" la acest curs nu va obliga nimeni…puteti sa parasiti si sala din partea mea. Totusi prefer sa nu faceti comentarii inutile. Acum, cine m…”
Totul suna atat de stupid. Atat de in ceata, parca sunt niste marionete. Niste clovni care incearca sa atraga atentia publicului, zambet fals, hane ridicole, comportament aiurea. Cine naiba a mai creeat si gluma asta de lume.
“Sa inteleg ca dragostea este alegerea noastra? Ca noi ne alegem de cine ne indragostim? Atunci asa presupusa chimie unde e? Adica daca eu pot alege dagostea asa cum tu ti-ai ales adidasii acestia si domnisoara Petre tunsoarea periuta, unde mai e tot farmecul?”
“Trebuie sa recunosc ca mi-ati captat atentia domn' profesor.”
In coltul gurii tuturor s-a ivit un zambet parsiv…gluma se pare ca a prins…
“In ce sens Domnisoara?”
“In sensul ca tunsoarea mea este la moda anul acesta.” Un murmur de satisfactie se aude in clasa…spectatorii apreciaza.
“Dar pentru mine totusi nu are nici o relevanta asta…probabil la anul ma veti vedea la fel, periuta si in plus parul creste. Tunsoarea nu a fost decizia mea…ci a “modei” si cu toate astea sunt multumita de ea, problema nu este parul, problema este decizia pe care o luam noi si care este ireversibila de cele mai multe ori.”
“In ce sens?”In timp ce isi desface esarfa de la gat, se ridica din banca, se apropie de catedra, cere aprobarea impertinenta de a se sprijini de ea…o primeste sau nu, ea oricum avea de gand sa ramana acolo. Totul decurge ca si cum ar fi ceva natural. Poate stapaneste talentul de a domina sau poate doar cearcanele vinetii si venele exagerat de iesite in afara ii creeaza profesorului o stare de mila.Era prima oara cand isi dadea jos esarfa de la gat. Esarfa care lasa acum loc unui bandaj care probabil acoperea o rana, o rana inca deschisa…
“Dragostea inseamna NIMIC. Oamenii se nasc si mor singuri. Se nasc cu nimic si mor cu nimic…si pana la urma au totul. Si da, dragostea este o alegere. Nu in ceea ce prievste pe cine alegi sa iubesti ci in ceea ce priveste pastrarea ei. Stiu ca maine pot muri…daca chimoterapia mi-a distrus tot ce am in mine, nu mai am decat ultima rasuflare. Nu mai am decat sa ma aleg cu totul. De ce? Pentru ca atunci cand am aflat ca o sa mor, poate mai repede, am ales sa merg mai departe avand totul…copacii, soarele, luna, stelele, marea…dar pana si azi dupa ce am renuntat la dragoste pentru imaginea adevaratului meu “eu”, pentru imaginea frumusetii mele de odinioara, inca imi doresc sa dispara totul si sa raman in liniste si cu nimic. Nu imi pasa daca pentru mine nu mai rasare soarele sau nu mai apare luna pe cer impreuna cu stelele, daca acum as iesi pe usa facultatii si as da de el…Asta inseamna adevarata dragoste. Sa fii gata sa renununti la tot pentru nimic, la copaci, mare, cer, amintirea ta.”
Pentru prima data de cand simtise boala in corpul ei a incetat sa zambeasca, dar asta doar pentru o fractiune de secunda. Cu toate astea a avut senzatia ca a vorbit ore intregi. Imagini peste imagini au reaparut, amintiri ingropate de mult. Acum surade. Clasa se goleste treptat intr-un murmur continuu. Zambeste dinnou…si o melodie se aude de departe…"It's a new day"...nanana. Isi recupereaza de pe banca esarfa…simte nevoia sa si-o puna la loc, dar se razgandeste. Astazi a dat totul pentru nimic si cu toate astea afara este inca soare, cu siguranta luna va apare la noapte, cerul va fi plin de stele, iar el ii zambeste de pe banca din fata facultatii.
“Ai intarziat…”
“Da, stiu, dar a meritat!”
“Dragii mei…astazi dupa cum bine stiti vom atinge un punct foarte important din viata noastra. Cei care vor participa intens la acest curs vor fi recompensati cu foarte multa recunostinta din partea mea. Trecand la lucruri mult mai interesante, haideti sa vorbin despre DRAGOSTE. Ce este dragostea?...Haideti, nu va inghesuiti…vreau sa aflu parerile voastre…”
“Dragostea este…aaa…stiti citatul acela din Biblie…nu imi aduc aminte exact…”
“Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste…bla bla bla…ma indoiesc ca asta crezi tu ca este cu adevarat dragostea.”
“Domnule Profesor, ideea e ca suntem tineri asa cum ati zis si dumneavoastra…poate nu suntem destul de “intelepti” incat sa ne dam cu parerea.”
“Domnisoara Petre, daca nu doriti sa fiti "activa" la acest curs nu va obliga nimeni…puteti sa parasiti si sala din partea mea. Totusi prefer sa nu faceti comentarii inutile. Acum, cine m…”
Totul suna atat de stupid. Atat de in ceata, parca sunt niste marionete. Niste clovni care incearca sa atraga atentia publicului, zambet fals, hane ridicole, comportament aiurea. Cine naiba a mai creeat si gluma asta de lume.
“Sa inteleg ca dragostea este alegerea noastra? Ca noi ne alegem de cine ne indragostim? Atunci asa presupusa chimie unde e? Adica daca eu pot alege dagostea asa cum tu ti-ai ales adidasii acestia si domnisoara Petre tunsoarea periuta, unde mai e tot farmecul?”
“Trebuie sa recunosc ca mi-ati captat atentia domn' profesor.”
In coltul gurii tuturor s-a ivit un zambet parsiv…gluma se pare ca a prins…
“In ce sens Domnisoara?”
“In sensul ca tunsoarea mea este la moda anul acesta.” Un murmur de satisfactie se aude in clasa…spectatorii apreciaza.
“Dar pentru mine totusi nu are nici o relevanta asta…probabil la anul ma veti vedea la fel, periuta si in plus parul creste. Tunsoarea nu a fost decizia mea…ci a “modei” si cu toate astea sunt multumita de ea, problema nu este parul, problema este decizia pe care o luam noi si care este ireversibila de cele mai multe ori.”
“In ce sens?”In timp ce isi desface esarfa de la gat, se ridica din banca, se apropie de catedra, cere aprobarea impertinenta de a se sprijini de ea…o primeste sau nu, ea oricum avea de gand sa ramana acolo. Totul decurge ca si cum ar fi ceva natural. Poate stapaneste talentul de a domina sau poate doar cearcanele vinetii si venele exagerat de iesite in afara ii creeaza profesorului o stare de mila.Era prima oara cand isi dadea jos esarfa de la gat. Esarfa care lasa acum loc unui bandaj care probabil acoperea o rana, o rana inca deschisa…
“Dragostea inseamna NIMIC. Oamenii se nasc si mor singuri. Se nasc cu nimic si mor cu nimic…si pana la urma au totul. Si da, dragostea este o alegere. Nu in ceea ce prievste pe cine alegi sa iubesti ci in ceea ce priveste pastrarea ei. Stiu ca maine pot muri…daca chimoterapia mi-a distrus tot ce am in mine, nu mai am decat ultima rasuflare. Nu mai am decat sa ma aleg cu totul. De ce? Pentru ca atunci cand am aflat ca o sa mor, poate mai repede, am ales sa merg mai departe avand totul…copacii, soarele, luna, stelele, marea…dar pana si azi dupa ce am renuntat la dragoste pentru imaginea adevaratului meu “eu”, pentru imaginea frumusetii mele de odinioara, inca imi doresc sa dispara totul si sa raman in liniste si cu nimic. Nu imi pasa daca pentru mine nu mai rasare soarele sau nu mai apare luna pe cer impreuna cu stelele, daca acum as iesi pe usa facultatii si as da de el…Asta inseamna adevarata dragoste. Sa fii gata sa renununti la tot pentru nimic, la copaci, mare, cer, amintirea ta.”
Pentru prima data de cand simtise boala in corpul ei a incetat sa zambeasca, dar asta doar pentru o fractiune de secunda. Cu toate astea a avut senzatia ca a vorbit ore intregi. Imagini peste imagini au reaparut, amintiri ingropate de mult. Acum surade. Clasa se goleste treptat intr-un murmur continuu. Zambeste dinnou…si o melodie se aude de departe…"It's a new day"...nanana. Isi recupereaza de pe banca esarfa…simte nevoia sa si-o puna la loc, dar se razgandeste. Astazi a dat totul pentru nimic si cu toate astea afara este inca soare, cu siguranta luna va apare la noapte, cerul va fi plin de stele, iar el ii zambeste de pe banca din fata facultatii.
“Ai intarziat…”
“Da, stiu, dar a meritat!”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
