Parca ieri e azi

Parca ieri e azi
Parca azi am aflat de tine. Parca tot astazi ma doare cum m-a durut atunci, parca era ieri, parca era azi. Nu-mi aduc aminte exact ziua in care te-am cunoscut asa de putin, din auzite. Prin fraze destul de lungi pe un ton calm in care totusi se simtea frica reactiei mele, mi-a povestit despre tine, despre mine, cum eram noi, noi amandoi atunci. Cum eu plangeam si tu strigai, cum eu faceam primul pas si tu fugeai. Ce amintiri, nu-i asa? Si mai stii ce brate calde te incalzeau atunci cand te rugai sa scapi mai repede de poverile vietii…mai tii minte? Poate ea, dar cred ca alta. De fapt, la cate au fost nici tu nu cred ca mai stii… Acum sincer, nu pot sa imi dau seama cine a fugit prima oara. Tu cand ai facut cu mana catre noi de la mare departare sau noi doua in timp ce tu inca erai amarat si batut de soarta. Chiar nimeni, sincera sa fiu nu isi mai aduce aminte. Nici ea, probabil nici tu, cu siguranta nici eu. Si ce mai conteaza acum? Amintirile placute oricum se uita repede.
Te intreb, cat de departe ai ajuns…ai calatorit mult? Ti-ai gasit linistea si pacea…sau amintirile te-au innebunit de tot? Raspunde-mi, nu ma auzi?...Tacere!
Tacere ca intotdeauna. Nu am iesit nicodata din tacera asta, din mormantul in care m-ai inchis si nici in ultima clipa existenta pe acest pamant nu ai facut o crapatura fina sa vad si eu lumina zilei, razele soarelui. In schimb am ramas in nestiinta, in dubii si cu o droaie de intrebari, pe care acum le arunc indirect pe aceasta pagina prefacandu-ma ca nu imi mai pasa.
Ghici ce, imi pasa si mi-a pasat mereu. La doua strazi de mine, nu ai putut sa zici si tu “Copila, du-te dracu, ma mai stii?”. Iar din politete, eu as fii raspuns mirata si intrigata, cu un ton intepator ca nu, si ca ar fi bine sa te duci tu dracu. Povestea s-ar fi terminat frumos, cu un final fericit si toata lumea era multumita.
In schimb tu ai tacut. Si azi, imi doresc, nu sa te duci dracu ci sa te intorci pe acelas drum inapoi de la el. Scrijeleste-mi pe usa, “De azi poti sa te odihnesti in pace caci te-am recunoscut, esti tu fata cu parul cret, grasuta si creola, cu gropite in obraji!” sau daca vrei si nu cer prea mult “Nu te-am iubit, dar te iubesc!”.
Imi vine sa si rad plangand cu gandul la tine si crede-ma, ma gandesc la tine mai des decat crezi. Mereu imi zboara gandul la cosmarul de acum doua seri in care te-am vazut stand pe o banca privind in departare. M-am trezit plangand si inca plang. Sper sa ajunga lacrimile pana la tine, sunt calde si reci.
Sunt pline de compasiune, mi-e mila de tine. Nu te-am judecat aspru niciodata si oricat de mult as fii incercat sa te urasc, te-am iubit mereu…
Eu ce ma fac? Nu puteai sa ma astepti?