In asteptarea fericirii

In asteptarea fericirii
In asteparea fericirii am fumat tigara dupa tigara…am pierdut zile intregi si am trait nopti albe uitandu-ma in gol si visand. Peretii au fost ecranul pe care mi-am proiectat visele, idealurile si sperantele, iar fumul a fost imaginea sufletului meu, oglinda in care incercam sa ma privesc ca si cum as fi trait totul cu adevarat. In asteptarea fericirii mi-am provocat rani adanci ce nu pot fi inchise. Am distrus fiinta omeneasca care traia in mine, am ucis tot ceea ce era uman. Am murit incetul cu incetul, o moarte lenta si dureroasa. Am inchis ochii si am refuzat sa ii mai deschid, era bine in intuneric, era liniste…ah, era atat de liniste.
In asteptarea fericirii s-au scurs secunde, minute, ore…s-a scurs viata. Am devenit una cu fumul, una cu aerul. Pluteam atat de usor… stiam ca nu mai are rost sa o astept si ma impacasem cu ideea. Nu mai plangeam, nu mai eram suparata, nici macar trista…imi pierdusem credinta si nu era o tragedie.
In asteptarea fericirii am aprins ultima tigara. Am inchinat-o telului de neatins si am inceput sa o fumez si sa ma vad pentru ultima oara asa cum imi doream sa ma vad. Am terminat-o si de atunci nici o tigara nu am mai aprinsa…
Pana astazi cand fumez a nu stiu cata tigara pe care o inchin ca pe un pahar… fericirii care a venit.
Multumesc!