vineri, 4 iulie 2008

Democrato-comunisti

Oare cu totii suntem niste democrato-comunisti?

Elementul, poate cel mai important al Comunismului a fost CENZURA. Oamenii s-au impotrivit, au complotat impotriva ei, au urlat in gura mare ca au ceva sa spuna si azi in anul 2008, chiar in ziua in care scriu aceste randuri omul are posibilitatea sa schimbe totul doar pentru ca cenzura nu mai exista.

M-am saturat sa tac dreaq din gura doar pentru ca altii sunt cenzurati. Ca orice om ma hranesc cu vorbe si pe altii tot cu vorbe ii hranesc. Ele sunt ca un fruct…pe care il mananci sau il daruiesti, in functie de el simti gustul dulce sau amar al pulpei. Si daca nu puteti sa imi dati din fructul vorbelor, eu am sa va dau o livada intreaga. Eu nu mai tac!

Si daca din livada mea vin fructe amare uneori sa stiti ca am cules vorba cu cea mai mare dragoste din lume.

Nu am sa mai lungesc mesajul…si in incheiere am sa spun doar atat: Incetati sa mai fiti oamenii invizibili ai acestei lumi! De azi eu refuz sa nu mai fiu vazuta, refuz sa nu ma priviti in ochi, refuz sa traiesc doar pentru mine! Eu nu pot sa va spun sa traiti pentru altii, dar pot sa va spun sa traiti pentru voi incetand sa mai fiti democrato-comunisti.

vineri, 23 mai 2008

A scapat moartea si umbla asa

Eu sunt…eu sunt…o sa vedeti imediat cine sunt eu…

A se tine cont, tot ceea ce relatez aici, este cu scopul de a descrie o zi obisnuita si o societate la fel de neobisnuita!

Astazi, mergand prin piata pe o vreme extraordinar de ploioasa, ma duc sa cumpar paine de la un magazin…oarecare. Si dupa ce ca era plin de noroi si o vreme de kkt, eram si intr-o zi “neindemanatica”. Ma rog, impiedicandu-ma de tot ce imi iese in cale in timp ce imi cautam portofelul disperata in geanta, ajung in sfarsit la magazinul cu pricina, magazin care are doar o deschizatura in perete. Eu oricum nu vad bine de fel, asa ca mi-a luat ceva timp sa o zaresc pe vanzatoarea acra si stresata care probabil statea la taclale pe undeva prin spate. Buuuun, acum intervine o problema. Cea mai mare parte din banii mei erau acasa. Tot ce aveam in portofel erau monezi…so, stau si numar cu stoicism suma pe care trebuie sa i-o dau vanzatoarei. Acum daca ea m-a lasat sa astept atata, probabil ca frumos ar fii fost sa fie bunavoitoare. De unde?...statea insistent cu mana intinsa si paca imi imaginez cum dadea nervoasa din picior ca o tata nefericita. Intr-un final imi iese socoteala, dar din pacate nu ii dau toti banii. Avand in vedere ca aveam bani in mana stanga, mana dreapta si portofel, mi-a fost destul de greu pe moment sa ma hotarasc pe care sa ii dau. Cred ca m-a stresat prea mult privirea ei sau doar ochelarii de musca. Doamena se uita insistent la portofelul meu, la mainile mele pline de marunt si repeata suma pe care trebuie sa o platesc . Ma hotarasc pana la urma sa ii dau totalul. Evrica!

Toata bune si frumoasa…cu exceptia fapului ca in timp ce vanzatoarea ma intreaba daca vreau si o sacosa pentru painea cumparata, mi-au cazut si celelalte monezi, cele care imi mai ramasesera in portofel. Ok, nu te enerva, ai doar o zi daia mai nasoala. Ii zic de pe jos…da, da, va rog. Ma intreaba de trei ori daca vrau pana la urma punga pentru ca nu ma aude cum trebuie, chioscul din fata magazinului tocmai daduse o manea la maxim. Pana la urma ma ridic, ii dau raspunsul in asa fel incat sa ma auda, ma aplec dinnou sa strang monezile si surpriza….O nebuna care tot incerca sa isi aprinda tigara…incepe sa comenteze “Aoleo, uite nebuna cum isi aduna banii de pe jos” (aham, eu eram aia nebuna). Parca era o moara stricata. Ignor acest ragnet, raget, cum vreti sa ii spuneti, iau painea, vanzatoarea “Taci fa!” si am plecat. Nu fac doi pasi si aud in spatele meu, un strigat de spartan “Ati vazuto? E moartea, da, ea e moartea, va spun eu, ati vazuto?”.

Ok si in cazul in care nu v-ati prins cine sunt…va spun eu, sunt moartea. Deci de aici reiese definitia “moartei”: O tipa bruneta de 1, 63, …kg (o femeie, fata care se respecta nu isi da niciodata greutatea), care cumpara paine din piata, neindemanatica si care aduna marunt de pe jos, toate acestea in ordine cronologica.

Atentie…daca intalniti o persoana cu aceste semnalemente, va rog sa anuntati politia sau sa fugiti cat puteti de mult! Bafta

marți, 6 mai 2008

Parca ieri e azi

Parca ieri e azi
Parca azi am aflat de tine. Parca tot astazi ma doare cum m-a durut atunci, parca era ieri, parca era azi. Nu-mi aduc aminte exact ziua in care te-am cunoscut asa de putin, din auzite. Prin fraze destul de lungi pe un ton calm in care totusi se simtea frica reactiei mele, mi-a povestit despre tine, despre mine, cum eram noi, noi amandoi atunci. Cum eu plangeam si tu strigai, cum eu faceam primul pas si tu fugeai. Ce amintiri, nu-i asa? Si mai stii ce brate calde te incalzeau atunci cand te rugai sa scapi mai repede de poverile vietii…mai tii minte? Poate ea, dar cred ca alta. De fapt, la cate au fost nici tu nu cred ca mai stii… Acum sincer, nu pot sa imi dau seama cine a fugit prima oara. Tu cand ai facut cu mana catre noi de la mare departare sau noi doua in timp ce tu inca erai amarat si batut de soarta. Chiar nimeni, sincera sa fiu nu isi mai aduce aminte. Nici ea, probabil nici tu, cu siguranta nici eu. Si ce mai conteaza acum? Amintirile placute oricum se uita repede.
Te intreb, cat de departe ai ajuns…ai calatorit mult? Ti-ai gasit linistea si pacea…sau amintirile te-au innebunit de tot? Raspunde-mi, nu ma auzi?...Tacere!
Tacere ca intotdeauna. Nu am iesit nicodata din tacera asta, din mormantul in care m-ai inchis si nici in ultima clipa existenta pe acest pamant nu ai facut o crapatura fina sa vad si eu lumina zilei, razele soarelui. In schimb am ramas in nestiinta, in dubii si cu o droaie de intrebari, pe care acum le arunc indirect pe aceasta pagina prefacandu-ma ca nu imi mai pasa.
Ghici ce, imi pasa si mi-a pasat mereu. La doua strazi de mine, nu ai putut sa zici si tu “Copila, du-te dracu, ma mai stii?”. Iar din politete, eu as fii raspuns mirata si intrigata, cu un ton intepator ca nu, si ca ar fi bine sa te duci tu dracu. Povestea s-ar fi terminat frumos, cu un final fericit si toata lumea era multumita.
In schimb tu ai tacut. Si azi, imi doresc, nu sa te duci dracu ci sa te intorci pe acelas drum inapoi de la el. Scrijeleste-mi pe usa, “De azi poti sa te odihnesti in pace caci te-am recunoscut, esti tu fata cu parul cret, grasuta si creola, cu gropite in obraji!” sau daca vrei si nu cer prea mult “Nu te-am iubit, dar te iubesc!”.
Imi vine sa si rad plangand cu gandul la tine si crede-ma, ma gandesc la tine mai des decat crezi. Mereu imi zboara gandul la cosmarul de acum doua seri in care te-am vazut stand pe o banca privind in departare. M-am trezit plangand si inca plang. Sper sa ajunga lacrimile pana la tine, sunt calde si reci.
Sunt pline de compasiune, mi-e mila de tine. Nu te-am judecat aspru niciodata si oricat de mult as fii incercat sa te urasc, te-am iubit mereu…
Eu ce ma fac? Nu puteai sa ma astepti?

sâmbătă, 15 martie 2008

In asteptarea fericirii

In asteptarea fericirii
In asteparea fericirii am fumat tigara dupa tigara…am pierdut zile intregi si am trait nopti albe uitandu-ma in gol si visand. Peretii au fost ecranul pe care mi-am proiectat visele, idealurile si sperantele, iar fumul a fost imaginea sufletului meu, oglinda in care incercam sa ma privesc ca si cum as fi trait totul cu adevarat. In asteptarea fericirii mi-am provocat rani adanci ce nu pot fi inchise. Am distrus fiinta omeneasca care traia in mine, am ucis tot ceea ce era uman. Am murit incetul cu incetul, o moarte lenta si dureroasa. Am inchis ochii si am refuzat sa ii mai deschid, era bine in intuneric, era liniste…ah, era atat de liniste.
In asteptarea fericirii s-au scurs secunde, minute, ore…s-a scurs viata. Am devenit una cu fumul, una cu aerul. Pluteam atat de usor… stiam ca nu mai are rost sa o astept si ma impacasem cu ideea. Nu mai plangeam, nu mai eram suparata, nici macar trista…imi pierdusem credinta si nu era o tragedie.
In asteptarea fericirii am aprins ultima tigara. Am inchinat-o telului de neatins si am inceput sa o fumez si sa ma vad pentru ultima oara asa cum imi doream sa ma vad. Am terminat-o si de atunci nici o tigara nu am mai aprinsa…
Pana astazi cand fumez a nu stiu cata tigara pe care o inchin ca pe un pahar… fericirii care a venit.
Multumesc!

luni, 25 februarie 2008

Sa vorbim despre sex!

Haideti sa vorbim despre sex, haideti sa despicam putin firul in patru. Evident ca sunt una dintre multele persoane care fac chestia asta, care se initiaza in astfel de “articole” legate despre sex. Cine oare nu isi doreste, filozofand, sa gaseasca raspunsul la atatea intrebari, sa cunoasca toate secretele si sa atinga gradul maxim de cunoastere sau chiar de placere.

Sincer pe mine nu ma preocupa nici una dintre problemele de mai sus. Ce atatea intrebari, de parca ne-am naste cu semnul intrebarii deasupra capului. De secrete nu mai vorbesc, nici “kamasutra” nu le stie pe toate, de ce le-am stii noi, cu ce drept, cu ce capacitate supranaturala de intelegere? Practic totul depinde de tehnica si credeti-ma se aplica in cazul tuturor. Fara tehnica e imposibil sa atingi chiar si pragul minim de cunoastere si implicit al placerii. Cu toate astea nimeni nu e de vina sau daca e cineva de vina suntem pana la urma cu totii.

Si ca sa ma dau putin rotunda ca atunci cand m-am dat in fata parintilor pe la varsta de 14-15 ani cu o fraza foarte des intalnita la adolescentii din ziua de azi “Nu e nevoie sa vorbim despre sex. Stiu mai multe chestii decat voi, stiu de la prietenele mele cam tot ce e de stiut!” (ca sa aflu mai tarziu ca ceea ce imi spuneau colegele era parfum pe langa sfaturile mamei care au devenit intradevar foarte utile), ma prefac ca stiu totul si pretind ca eu cunosc mai multe decat stiu. Teoretic, sa spunem ca este in totalitate adevarat, atunci oare nu as avea dreptul ca orice om care “abereaza” pe tema asta sa clasifice sex-ul in mai multe categorii? Cu toate ca nimeni nu are posibilitatea sa imi dea acest drept mi-l accord eu singura si deci sexul se clasifica in sexul dureros si nedureros.

Sexul dureros nu se refera la periada lunga de abstinenta a baietilor sau a barbatilor in care isi plang de mila si repeta ca o moara stricata “vreau sex”, probabil nu ma refer nici la virginele care ajung la o varsta la care toate prietenele au facut sex si nici la cele care isi bag unghia in gat din cauza asta (desi apreciez gestul pentru ca este mult mai destept decat cu “ocazia”). Eu ma refer de fapt la sexul dorit, dar care se termina cu un esec, o lipsa totala de tehnica si pricepere, o lipsa a vietii sexuale implinite. Si ma intreb oare de ce noi fetele in general facem parte din categoria asta? Poate pentru ca ne adaptam mai greu la partener sau poate pentru ca suntem complexate (vezi epilatul si celulita) ori poate intradevar barbatul trebuie sa ne fie net superior in privinta asta. Bine, ca daca stam sa ne gandim putin, mai exista o posibilitate…lipsa de tehnica de care vorbeam mai devreme din cate “sondaje” de opinie am facut pana acum mi-am dat seama ca barbatul in general, nu stiu de cand (poate chiar din sec 21) a uitat ce inseamna tehnica si atunci mai greu fiind pentru o fata sa mai preia si atributia asta se produce un esec partial sau chiar total. Razand, ma gandesc la o intrebare stupida…oare erau mai sexy barbarii de acum 2000 de ani care venerau sexul sub o forma mai brutala, adevarat, dar si mai “divina” ca noi? Posibil sa nu, dar ca un mesaj pentru cei care provoaca sexul dureros…tehnica cea mai buna e seductia.

Dar sa vorbim si despre lucruri mai frumoase cum ar fi sexul nedureros. Si nu, nu am sa ma refer la barbatii care isi satisfac poftele si atat, desi nu-i asa baieti, acesta este un sex foarte nedureros. Si nu am sa ma refer nici la ninfomanele care si-au gasit probabil placerea “numai” in asa ceva. Am sa ma refer la cel de care cu totii stim la un moment dat ca va fii perfect tocmai prin imperfectiunea lui. Prin lipsa de tehnica de la inceput, stangacia si lipsa de cunoastinte practice. Sexul dureros fizic, dar ca un pansament psihic care face sa treaca tot disconfortul. Ma refer la fetele virgine sau nevirgine care au reusit la un moment dat sa isi aleaga partenerul dupa alte criteria decat…”ce dragut e, ce ochi superbi are, oare crezi ca o duce bine cu micutu? ” Ma refer la fetele care in sfarsit au reusit sa treaca peste faza teribilismului, care s-au maturizat psihic indeajuns de mult incat sa realizeze ca “nu traim ca sa facem sex ci facem sex ca sa traim”. Dar sa nu ii uitam pe baietii care atunci cand au vazut un cos nu au zis “ce scarbos!” sau care nu au intors previrea spre alte orizonturi la o mica neintelegere. Da, da, baietii aia pe cale de disparitie pe care nu ii mai tulbura o celulita sau trei fire de par de pe gamba care se vad cand mergi si pe care din greseala nu le-ai vazut sa le smulgi. Eh, da, complimentele mele pentru sexul nedureros masculn.

Si acum, in incheiere, ca o ultima idée, romantica de fel, asa cum sunt eu din nastere, mai am o singura chestie pe care vreau sa o toc bine si marunt. Si ma adresez in special categoriei a doua, care gandeste evident mai profund si pe care vreau sa o determin sa gandeasca si mai pofund…

Pe vremea bunicii chiar si a mamei oamenii sa casatoreau in special din interes. Iar din punct de vedere sexual daca stam putin sa ne gandim in 90% din cazuri totul era un esec. De ce? Imagineazate facand sex cu un bosorog, plin de bani e adevarat (si daca esti materialista, asta sigur o sa te excite pana la urma) , scarbos al naibii si libidinous, toata viata. Unde incerc eu sa ajung? La ideea ca generatia noastra este generatia tuturor posibilitatilor. Avem optiunea de a ne alege orice partener, de a merge mai departe sau inapoi asa cum vrem si cand vrem. Si pana la urma ce e asa rau in a te gandi la posibilitatea de a face sex toata viata doar cu persoana pe care o iubesti? Ma rog si daca tot avem orizonturile astea de ce sa nu mai lasam pasul “inainte” pentru omportunism si sa ramanem pe loc sau chiar sa facem un pas inapoi si sa nu uitam de unde am plecat de fapt…de la dragoste…de la sexul facut din dragoste.